Posts tagged acreal

Ciuperci cu maioneză

0

Ingrediente:

1 kg ciuperci, sare, 250-300 g maioneză, 100-150 ml smîntînă
groasă, mărar, pătrunjel.

Mod de preparare:

După ce s-au curăţat, ciupercile se fierb acoperite circa 30
minute în 1/4 l apă clocotită, împreună cu o linguriţă rasă de sare, o foaie de
dafin, 50 ml vin alb sec, pînă cînd se înmoaie bine, apoi se scurg de apă în
strecurătoare, unde se lasă să se răcească. Maioneza obişnuită se amestecă cu
smîntîna, potrivindu-se gustul cu sare, acreală şi muştar, ca să fie mai
picantă. Pentru aromă, se adaugă frunze de mărar şi pătrunjel tăiate mărunt şi,
facultativ, puţină ceapă rasă fin, apoi se amestecă cu ciupercile bine scurse.
Salata se aşează pe platou şi se ornează cu măsline şi gogoşari sau se presară
numai cu pătrunjel tăiat mărunt.

Ciorba de peste

0

Ingrediente:

1 kg peşte, morcov, pătrunjel, ţelină, o ceapă mare, 1-2 ardei
graşi, 2 roşii de mărime mijlocie, borş sau zeamă de varză, zeamă sau sare de
lămîie, sau oţet, leuştean, untdelemn, sare.

Mod de preparare:

Peştele, curăţat de solzi, intestine, branhii, se taie în
bucăţi potrivit de mari, pe grosime. Zarzavatul, ras prin răzătoarea cu găuri
mari, împreună cu ceapa, se căleşte cu 2-3 linguri de untdelemn 2 minute, apoi
se stinge cu 1/2 l apă fierbinte şi se lasă să fiarbă bine. Se adaugă ardeii
tăiaţi în felii subţiri şi roşiile tăiate în felii de 2 cm grosime. Ciorba se
acreşte imediat cu borş sau zeamă de varză sau cu altă acreală şi se săreaza,
completînd lichidul cu apă, ca ciorba să nu fie prea deasă. Substanţa acră şi
sarea se adaugă înainte de a se introduce carnea de peşte, pentru ca acesta să
nu se sfărîme la fiert. Cînd clocoteşte ciorba, se adaugă bucăţile de peşte
împreună cu capul şi se fierb circa 20-30 minute, pînă cînd se înmoaie. Dacă
furculiţa intră cu uşurinţă în carne, atunci înseamnă ca aceasta este fiartă. Se
ia de pe foc şi se aromează cu leuştean şi pătrunjel.

Go to Top