Ingrediente:

6 ouă, 2 gălbenuşuri, 1 lingură de muştar, 100 g ulei, 100 g carne
de pasăre sau şuncă, 2 castraveţi în oţet, sare, piper, cîteva frunze de salată
verde.

Mod de preparare:

Se fierb ouăle tari; după ce s-au răcit, se curăţă, se taie în
două în lat şi se taie puţin şi din capetele rotunjite, astfel ca ouăle să poată
sta în picioare ca niste păhărele. Se scoate gălbenuşul şi se împarte în două.
Jumătate se trece prin sită şi se amestecă cu o lingură de muştar cu
gălbenuşurile crude şi cu puţină sare. Se pune uleiul, turnîndu-l cîte puţin şi
amestecînd mereu, pînă ce este sosul gata.
Gălbenuşurile lăsate deoparte se freacă cu bucăţele de carne de pasăre fiartă
ori friptă sau şuncă, date prin maşina de tocat. Se adaugă castraveţii, tocaţi
foarte mărunt, şi o lingură sau două din sosul pregătit mai înainte. Se pune
sare şi piper, după gust. Cu această compoziţie, se umplu ouăle cu vîrf. Se
toarnă sosul în farfuris cu care vor fi servite la masă şi deasupra se aşează
jumătăţile de ou umplut. Împrejur, se pun foi de salată verde sau aspic tocat.