Ingrediente:

30 g făină, 30 g unt sau untdelemn, 1/2 l lapte, 100 ml smîntînă,
zeamă de lămîie sau oţet, 1-2 linguri cu vîrf de hrean ras, sare.
Mod de preparare:

Se prepară un sos alb, care se stinge cu lapte sau cu lapte
combinat în părţi egale cu supă de carne sau de zarzavat. Cînd este gata,
cratiţa se ia de pe foc şi se drege cu smîntînă frecată cu o lingură de apă
rece. Se sărează şi se acreşte cu puţină zeamă de lămîie sau cu 1/2 linguriţă de
oţet. Hreanul, ras prin răzătoarea cu găuri mici, se adaugă în sos numai în
momentul servirii, fără să mai fiarbă, altfel hreanul va da un gust amar
sosului. Pentru gust mai bun, se mai poate pune şi o linguriţă cu zahăr. Se
serveşte la carne rasol, crenvurşti, cîrnaţi calzi, fripţi sau fierţi.