Posts tagged consumati

Gogosari murati

0

Ingrediente:

Pentru un borcan de 10 l:
6 – 8 kg gogosari
frunze telina

Pentru 1 l de otet de murat:
300 ml oŇ£et (9 grade)
700 ml apa
30 g sare
1 foaie de dafin
5 boabe de piper
1 boaba enibahar
optional: 10 g zahar

Preparare:

In functie de marime, forma si cat de sanatosi sunt, intr-un borcan de 10 l pot fi pusi la murat cam 6- 8 kg de gogosari.
Se aleg gogosarii, se reteaza codita si se spala. Se aranjeaza apoi gogosarii in borcane si se indeasa in gura borcanului cozi de telina sau ramuri de visin. Acestea se pot pune si dupa ce turnam otetul, ca sa fie mai usor sa il turnam in borcan (altfel trebuie turnat incet si va stropi).
Se fierbe apa cu otet, sare, zahar (optional) si mirodenii apoi se toarna peste gogosari. Pentru a nu crapa, se aseaza borcanul pe o tabla metalica sau lama a doua cutite puse in cruce. Se lasa borcanul sa se raceasca in bucatarie, apoi se leaga cu celofan si se dau la rece. Gogosarii murati pot fi consumati in cca. 4 saptamani.

Gogosari feliati in otet

0

Ingrediente:

1 kg gogosari
3-4 lingurite zahar
1/2 lingurita sare
100 ml otet
frunze telina
10 boabe pipe

Preparare:

Pentru aceasta reteta cei mai potriviti sunt gogosarii curatati de seminte, sunt cei mai frumosi gogosari si sunt gata pregatiti.
Se spala gogosarii si se taie felii care se aseaza intr-o oala smaltuita sau de inox, sau un castron… orice vas care poate fi acoperit si nu oxideaza.
Otetul se pune nediluat pe foc, cu sare, zahar si piper. Se lasa sa se incalzeasca apoi se toarna otetul fierbinte peste gogosarii feliati. Se lasa sa se raceasca, apoi se dau la frigider; din cand in cand mai amestecam gogosarii feliati in otet. Pana a doua zi gogosarii se mai inmoaie si lasa un pic de suc. Aranjam gogosarii feliati in borcane; din loc in loc mai punem cateva frunze si tulpini de telina, pentru aroma. Borcanele cu gogosari in otet se leaga la gura si se dau la rece. In 2-3 zile gogosarii feliati in otet sunt gata pentru a fi consumati.

Go to Top