Ingrediente:

1/2 kg burtă curăţată, 1/2 kg zarzavat de supă (morcov, pătrunjel,
ţelină), o ceapă mare (100 g), 6-8 căţei de usturoi, o lămîie, 1-2 gălbenuşuri,
100 ml smîntînă, circa 300 g oase viţel, leuştean, pătrunjel, ţelină (frunze).

Mod de preparare:

Se procură stomacul întreg, se taie în jumătate, spălîndu-se
apoi bine, scurs de apă, se presară apoi cu o linguriţă cu vîrf de bicarbonat cu
care se freacă bine şi se lasă pînă a doua zi la rece. A doua zi, se va limpezi
din nou în 2-3 ape reci, rămînînd albă şi fără miros. Stomacul astfel curăţat,
se pune la fiert în 3 l de apă rece, împreună cu oasele de viţel şi o linguriţă
rasă de sare. Fierbe în 3-4 ore sau chiar mai mult. După circa 2 ore, se adaugă
zarzavatul şi ceapa tăiată în sferturi , fierbîndu-se în continuare acoperite la
foc mic, pînă cînd se înmoaie bine burta, completînd cu apă atunci cînd aceasta
scade. Burta fiartă se scoate din supă, se taie fîşii de 1/2 cm pe lungime, iar
acestea în bucăţi lungi de 3-4 cm. Bucăţile se pun în supa strecurată,
completînd cu apă cît dorim să fie de deasă şi lăsînd să mai fiarbă cîteva
clocote. Se ia de pe foc, se sărează, se acreşte, după gust, cu zeamă de lămîie,
se drege fierbinte cu gălbenuş şi smîntînă sau iaurt şi se aromează cu frunzele
menţionate, tăiate mărunt. Se pun deasupra 2 linguri de untdelemn şi usturoiul
tocat (sau mai mult, după dorinţă). În lipsa lămîiei, ciorba se poate acri cu
sare de lămîie, oţet sau borş. Dacă ciorba este prea rară, se pot face găluşte
din albuşul rămas de la gălbenuşul folosit la dres. Găluştele se pun în ciorbă,
cînd aceasta este complet fiartă, înainte de a se lua de pe foc şi apoi se
finisează ca mai sus.