Posts tagged saramura

Varza murata

0

Ingrediente:

varza
apa
sare
hrean, marar

Preparare:

Varza se poate mura pentru a se folosi pe timpul verii sau pentru a se conserva pentru iarna. Varza murata avand cantitati mari de fibre alimentare si valoare energetica neglijabila (zaharurile continute de varza sunt transformate partial prin fermentatie lactica in acid lactic si bioxid de carbon), deci poate fi folosita cu succes si in curele de slabire: 100 g de varza murata furnizeaza aproximativ 14g carbohidrati din care 1 g sunt fibre alimentare si 1 g proteina. Varza murata contine vitamina C si acid lactic produs in timpul fermentarii, factori carora se pare ca le datoreaza proprietati anticancerigene, vitamina C fiind antioxidant iar acidul lactic favorizand formarea unei flore intestinale sanatoase. Singurul aspect la care trebuie sa fim atenti este cantitatea de sodiu, 100g varza murata furnizand aproximativ 300 mg sodiu.

A. Varza murata pentru iarna
a1. Se aleg verze indesate si cu frunza subtire, culese tarziu, la sfarsitul lui octombrie sau in noiembrie. Se depoziteaza verzele inca 1 saptamana, acoperite sa nu le vada soarele, intr-un loc racoros. Verzele devin astfel mai putin casante si le putem indesa in butoi fara teama ca se vor sparge.
a2. Se curata verzele: se indeparteaza frunzele exterioare verzi sau vestejite, se curata cotorul si se taie frunzele care sunt atacate de purici.
a3. Se indeasa verzele in butoi, cat mai compact. In butoi se mai pune hrean, marar uscat, o mana de boabe de porumb, o gutuie taiata in sferturi. Deasupra verzelor se pun cateva scandurele, marar uscat, crengute de visin, care sa tina verzele sub saramura.
a4. Se pregateste saramura: la 1 l de apa se pun 50g de sare; se dizolva sarea, la nevoie putem incalzi usor oala cu saramura, pe foc.
a5. Se tine butoiul cu varza pusa la murat in bucatarie sau in alt loc cald, 1-2 saptamani, pana cand incepe fermentatia. Apoi se vantura varza si se poate da la rece. Odata dat la rece, butoiul cu varza murata nu necesita atentie deosebita decat pentru indepartarea stratului de floare care apare la suprafata. Daca temperatura este prea ridicata, sau cand moarea (zeama de varza murata) devine vascoasa, este necesar sa vanturam varza.

B.Varza murata pentru vara
Varza murata se poate folosi la salate sau la diferite mancaruri care se pregatesc cu varza murata, ciorbe etc. Varza culeasa vara sau toamna devreme este mai frageda, crocanta, si in general mai putin gustoasa decat cea de iarna, dar se poate mura si este foarte buna ca salata. Este prea frageda pentru a putea fi folosita la sarmale, de aceea de cele mai multe ori ea se toaca si se mureaza gata tocata. Avantajul este ca in felul acesta varza se mureaza mai repede si este buna pentru consum in 5-7 zile. Etapele pregatirii verzei murate tocate sunt:
b1. Se curata varza de frunzele exterioare, verzi si uscate. Se curata in zona cotorului si se spala.
b2. Se toaca varza si se freaca cu sare (15 g sare la 1 kg varza). Se indeasa apoi in borcan, avand grija sa punem un strat de varza, apoi presaram seminte de marar sau marar, rondele de hrean si continuam cu varza. Varza tocata se mureaza si apoi se inmoaie repede, de aceea e bine sa pregatim cate un borcan mai mic. Daca nu ajunge sucul lasat de varza se pregateste putina saramura cu 50 g de sare la litrul de apa si se completeaza in borcan.
b3. Borcanele cu varza murata se tin la cald, pana cand incepe fermentatia. Dupa ce a fermentat 5 – 7 zile se vantura o data zeama de varza si se dau apoi borcanele la racoare (chiar in frigider). Fiind tocata, varza se va mura repede, fiind buna pentru consum in cateva zile.

Pepeni murati

0

Ingrediente:

pepeni, castraveti, gogonele, frunze de telina, frunze de hrean

Mod de preparare:

Alegeti pepeni mici, care nu se mai coc, verificati sa nu fie loviti si
mucegaiti. Spalati-i si puneti-i in borcane, intercalind printre ei
castraveti, gogonele si pentru aroma frunze de telina si hrean. Pentru
fiecare litru de apa puneti 25 g de sare. Fierbeti saramura, lasati-o sa
se raceasca, turnati peste muraturi si legati cu celofan.

Castraveti murati in saramura

0

Ingrediente:

Castraveti potriviti – mici
1 l de saramura se prepara din 1l apa si 25g sare
Tulpini de marar uscat, frunze de telina, crengute de visin
optional: 2-3 ardei iuti la un borcan de castraveti murati de 3 l

Preparare:

Castravetii se spala si se aranjeaza in borcane, cat mai compact. In locurile ramase intre castraveti se pot pune ardei iuti, hrean, marar. Cand borcanul este plin, se curata cativa catei de usturoi (cam 3-4 catei de usturoi pentru fiecare kg de castraveti murati) si se pun in borcan.
Se dizolva sarea in apa calduta, apoi se toarna peste castraveti. Cantitatea de saramura se calculeaza ca jumatate din volumul borcanelor umplute cu castraveti: pentru un borcan de 10 l se prepara 5 l de saramura.
Borcanele nu se umplu complet (se pune saramura doar cat sa acopere castravetii pusi la murat) deoarece cand incep sa fermenteze vor da pe afara. Se aranjeaza la gura borcanelor crengute de visin, tulpini de marar uscat, cozi de telina, astfel incat sa tina castravetii scufundati in saramura. In acelasi timp aceste mirodenii vor da un gust deosebit de bun castravetilor murati.
Borcanele cu castraveti pusi la murat in saramura se lasa cateva zile in bucatarie la caldura, sa inceapa sa fermenteze. Cand fermenteaza, saramura se poate revarsa din borcane. Daca am umplut borcanele cu castraveti prea mult si vedem ca se umfla, putem pune borcanele in interiorul unei tavi sau in cratite, astfel incat saramura sa nu curga pe jos.
Dupa cateva (3-4) zile, cand vedem ca saramura s-a retras, semn ca fermentatia s-a redus, vanturam zeama castravetilor apoi legam borcanele la gura si le dam pe balcon, la rece.
Castravetii murati in saramura se vantura cel mai usor varsand saramura intr-o oala si amestecand in saramura folosind mixerul cu tel. Alta metoda este de a varsa saramura dintr-o oala in alta. Indiferent de metoda folosita, saramura este bine vanturata cand nu mai este deloc vascoasa. Daca dupa ce au fermentat, borcanele cu castraveti murati in saramura sunt puse intr-un loc racoros, nu mai necesita sa fie vanturate prea des. Daca insa vremea se incalzeste si vedem ca apare floare in borcane, trebuie sa curatam floarea si sa vanturam castravetii, altfel pot capata miros si gust neplacut.

Go to Top